Cel mai activ club din Premier League! Două transferuri de 55,5 milioane de euro în mai puțin de 24 de ore. Mutările CONFIRMATE

  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Everton a anunțat, joi seara, pe site-ul oficial, că l-a transferat pe mijlocașul ofensiv olandez Davy Klaassen, de la Ajax Amsterdam, pentru care a plătit 27 de milioane de euro.

  • Klaassen este al doilea jucător transferat în această vară de către Everton, după portarul englez Jordan Pickford, adus de la Sunderland, în schimbul sumei de 28,5 milioane de euro.

Internaționalul olandez în vârstă de 24 de ani a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu Everton, scadent în vara anului 2022.

Klaassen, care a mai fost dorit de Napoli și AS Roma, spune că a ales să semneze cu Everton datorită antrenorului echipei, compatriotul său Ronald Koeman.

„Când am ajuns aici, m-am convins că Everton e un club fantastic. Iar când am discutat cu antrenorul, am avut un sentiment plăcut. E un om sincer, am vorbit despre club, despre maniera în care vrea să joace și mi-a dat încredere”, a declarat fotbalistul olandez, pentru site-ul noii sale echipe.

Davy Klaassen a evoluat până în prezent doar la Ajax, club la care a și crescut. În sezonul recent încheiat, a jucat 50 de meciuri în toate competițiile și a reușit să marcheze 20 de goluri și să dea 12 pase decisive.

La prima reprezentativă a Olandei, fostul jucător de la Ajax are 14 selecții și patru goluri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×